538935
34
Verklein
Vergroot
Pagina terug
1/68
Pagina verder
34
Apa din recipient nu trebuie folosită mai mult de 24 de ore. Dacă cup-
torul cu microunde se aă la o temperatură mai mică de 0°C, atunci
recipientul pentru apă trebuie golit.
Flotorul trebuie e curăţat cu regularitate. Este interzisă scoate-
rea şi răsucirea otorului în timpul utilizării. Înainte de curăţarea reci-
pientului pentru apă (3), aşteptaţi ca acesta să se răcească.
Pentru a evita arsurile, nu atingeţi suprafeţele care se înerbântăor.
Dacă în recipientul pentru apă (3) se aă apă, aveţi grijă nu o văr-
saţi în timp ce deplasaţi aparatul.
Pentru a scoate capacul recipientului pentru apă (1), apăsaţi cele două
butoane de deschidere (4) de sus, unul în direcţia celuilalt şi ridicaţi capa-
cul. Pe urmă, ridicaţi recipientul pentru apă (3), prinzându-l de prolul de
pe margine.
După curăţarea recipientului (3) şi a capacului (1), montaţi la loc recipi-
entul în carcasă (6). Pentru a instala capacul (1), aşezaţi-l pe recipient şi
apăsaţi. Asiguraţi-vă toate clipsurile de prindere (A) au „ajuns la loc”
pe ambele părţi, pentru numai atunci poate pornită funcţia gătire cu
aburi. Altfel, aburul va ieşi prin oriciile de ieşire ale recipientului.
c) Înstalarea „tăviţa ului” pentru apă (3)
Înainte de utilizarea funcţiei găti-
rii cu abur, asiguraţi-vă a fost
instalată în cuptorul cu micro-
unde „tăviţa” pentru apă (2).
Dacă această „tăviţă” pentru
apă (2) este plină, trebuie
o goliţi. Folosiţi pentru aceasta
o cârpă uscată sau scoateţi „tă-
viţa”. Modul de a scoate „tăviţa”
pentru apă:
Deschideţi portiţa cuptoru-
lui (1) cât mai larg posibil.
Apăsaţi cele două butoane
(C) şi scoateţi încet „tăviţa”.
După scoaterea „tăviţei”
pentru apă (2) şi golirea sa,
instalaţi-o la loc. Modul de in-
stalare a tăviţei:
Deschideţi uşiţa cuptorului
(1) cât mai larg posibil.
Îndreptaţi clema (B) de pe „tăviţă” (2) spre oriciul pătrat (A) din partea
de jos a cuptorului cu microunde şi xaţi „tăviţa” la locul său.
3. Funcţia gătire cu aburi
Deschideţi capacul recipientului pen-
tru apă (1), turnaţi cu o cană cantitatea
necesară de apă în recipient şi pe urmă
închideţi capacul (trebuie să e închis
pentru că, altfel, funcţia gătire cu aburi
nu va  pornită).
Atenţie: Cantitatea de apă nu trebuie
depăţească nivelul MAX, nici nu e mai
mică decât nivelul MIN de pe indicatorul
nivelului de apă (2).
Dacă nivelul apei este prea scăzut, nu poate
începe gătirea cu aburi sau veţi obligat, în
scurt timp, adăugaţi apă. Pe de altă par-
te, dacă nivelul apei este prea ridicat, apa
poate să curgă în interiorul cuptorului.
Conectaţi cuptorul la reţeaua de alimentare cu energie electrică, des-
chideţi uşiţa şi puneţi alimentele de preparat în mijlocul plăcii de jos
a cuptorului cu microunde, pe urmă închideţi uşiţa.
Alegeţi gătirea cu abur STEAM MICRO (2), pe ecran apar aşate icon-
urile 1S şi .
Pe urmă rotiţi potenţiometrul (7), pentru a alege timpu de gătire
(10 s. –30 min.)
Apăsaţi butonul START (7), pentru a începe gătirea.
De exemplu, pentru a regla cuptorul cu microunde la 12 minute timp de
gătire, folosiţi următoarea funcţie:
Apăsaţi butonul STEAM MICRO. (2).
Rotiţi potenţiometrul (7) pentru a regla 12 minute.
Apăsaţi butonul START (7).
AVERTISMENT:
Este interzisă deschiderea capacului (1) în timpul gătirii cu aburi, de-
oarece există riscul de arsuri.
Dacă, în timpul gătirii, nivelul apei scade sub nivelul MIN pe indicatorul
scalei, sistemul uneori se opreşte, emite semnale sonore de avertis-
ment iar simbolul gătirii cu abur începe să clipească, pentru a-i reamin-
ti utilizatorului trebuie adauge apă. Funcţionează cu un interval
de timp întârziere, pentru a evita arsurile din cauza aburului erbinte.
Deschideţi cu grijă capacul şi adăugaţi cantitatea potrivită de apă, -
teptaţi până când se indică un nivel crescut al apei, pe urmă apăsaţi
butonul START (7); cuptorul va funcţiona întregul interval de timp -
mas (în funcţie de reglaj).
În timpul gătirii cu abur, acesta poate ieşi prin grilajul ventilaţiei din
partea de sus a rezervorului; după încheierea gătirii, excesul de aburi
poate rămâne în interiorul cuptorului, se pot aduna picături de apă în
partea de jos a uşiţei. Deschideţi uşiţa încet, pentru ca aceste picăuri
să nu curgă în afară.
Când gătirea cu aburi depăţeşte 30 de minute., „tăviţa” de sub uşiţă
trebuie golită de apă.
4. Funcţia gătire cu microunde
Funcţia încălzirii standard cu microunde
Introduceţi ştecărul cablului de alimentare cu energie electrică în pri-
za prevăzută cu contact de protecţie.
Rotiţi potenţiometrul (7), pentru a alege timpul de gătire dorit.
Vor aşate iconurile 1S şi , precum şi timpul reglat, în minute şi se-
cunde.
Apăsaţi butonul START (7), pentru a începe încălzirea.
Funcţia gătire cu microunde cu reglarea puterii microunde
Apăsaţi butonul MICROWAVE (4) de câteva ori, pentru a alege nivelul
de putere de gătire – vor apărea aşat icon-urile 1S şi .
Pe urmă folosiţi potenţiometrul (7), pentru a regla timpul dorit de gătire
(10 s.-95 min.).
Apăsaţi butonul START (7), pentru a începe gătirea.
Alegeţi nivelul puterii microunde:
Apăsaţi butonul
MICROWAVE
Puterea microunde
(gătire)
O dată (1) P-HI (100%)
De două ori (2) P-80%
3 ori P-60%
4 ori P-40%
5 ori P-20%
6 ori P-00 (0%)
Exemplu de reglare a gătirii cu microunde 20 minut la 60% puterea
energiei microunde:
Apăsaţi butonul MICROWAVE (4) de 3 ori.
Rotiţi potenţiometrul (7), pentru a regla timpul de gătire 20:00 (20 min.).
Apăsaţi butonul START (7).
5. Funcţia decongelare după greutate
Decongelarea după greutate permite reglarea greutăţii alimentelor, pentru
ca sistemul decidă singur de cât timp are nevoie pentru această ope-
raţiune.
Iată etapele următoare:
Apăsaţi butonul DEFROST/CLOCK (5) vor aşate icon-urile 1S, ,
şi greutatea 100g.
Rotiţi potenţiometrul (7), pentru a regla greutatea produsului de decon-
gelat (100g-1800g).
Apăsaţi butonul START (7), pentru a începe procesul de decongelare.
La această funcţie puteţi utiliza picurătorul de ulei (8) – pag. 3.
34

Hulp nodig? Stel uw vraag in het forum

Spelregels

Misbruik melden

Gebruikershandleiding.com neemt misbruik van zijn services uitermate serieus. U kunt hieronder aangeven waarom deze vraag ongepast is. Wij controleren de vraag en zonodig wordt deze verwijderd.

Product:

Bijvoorbeeld antisemitische inhoud, racistische inhoud, of materiaal dat gewelddadige fysieke handelingen tot gevolg kan hebben.

Bijvoorbeeld een creditcardnummer, een persoonlijk identificatienummer, of een geheim adres. E-mailadressen en volledige namen worden niet als privégegevens beschouwd.

Spelregels forum

Om tot zinvolle vragen te komen hanteren wij de volgende spelregels:

Belangrijk! Als er een antwoord wordt gegeven op uw vraag, dan is het voor de gever van het antwoord nuttig om te weten als u er wel (of niet) mee geholpen bent! Wij vragen u dus ook te reageren op een antwoord.

Belangrijk! Antwoorden worden ook per e-mail naar abonnees gestuurd. Laat uw emailadres achter op deze site, zodat u op de hoogte blijft. U krijgt dan ook andere vragen en antwoorden te zien.

Abonneren

Abonneer u voor het ontvangen van emails voor uw Zelmer 29Z016 bij:


U ontvangt een email met instructies om u voor één of beide opties in te schrijven.


Ontvang uw handleiding per email

Vul uw emailadres in en ontvang de handleiding van Zelmer 29Z016 in de taal/talen: Engels, Pools als bijlage per email.

De handleiding is 9,75 mb groot.

 

U ontvangt de handleiding per email binnen enkele minuten. Als u geen email heeft ontvangen, dan heeft u waarschijnlijk een verkeerd emailadres ingevuld of is uw mailbox te vol. Daarnaast kan het zijn dat uw internetprovider een maximum heeft aan de grootte per email. Omdat hier een handleiding wordt meegestuurd, kan het voorkomen dat de email groter is dan toegestaan bij uw provider.

Stel vragen via chat aan uw handleiding

Stel uw vraag over deze PDF

loading

Uw handleiding is per email verstuurd. Controleer uw email

Als u niet binnen een kwartier uw email met handleiding ontvangen heeft, kan het zijn dat u een verkeerd emailadres heeft ingevuld of dat uw emailprovider een maximum grootte per email heeft ingesteld die kleiner is dan de grootte van de handleiding.

Er is een email naar u verstuurd om uw inschrijving definitief te maken.

Controleer uw email en volg de aanwijzingen op om uw inschrijving definitief te maken

U heeft geen emailadres opgegeven

Als u de handleiding per email wilt ontvangen, vul dan een geldig emailadres in.

Uw vraag is op deze pagina toegevoegd

Wilt u een email ontvangen bij een antwoord en/of nieuwe vragen? Vul dan hier uw emailadres in.



Info