768976
290
Verklein
Vergroot
Pagina terug
1/297
Pagina verder
• ROMÂNĂ •
194
GARANŢIE OFICIALĂ
Conţinutul acestui document, în forma de
mai jos, va intra în vigoare de la data de
01.01.2005 şi înlocuieşte, sub toate aspectele
şi integral, orice mesaj anterior referitor la
garanţia oferită de Foppa Pedretti S.p.A.
GARANŢIE OFICIALĂ
Foppa Pedretti S.p.A. cu sediul principal la
adresa n. 11 Via Volta, Grumello del Monte
(Italia), garantează direct Consumatorului
acest produs nou-nouţ nu prezintă defecte
în ceea ce priveşte materialele, concepţia
şi fabricaţia şi respectă caracteristicile
declarate de producător.
Această garanţie oficială este valabilă în
toate statele membre ale Uniunii Europene
şi nu exclude, nici nu limitează drepturile
Consumatorului în conformitate cu măsurile
obligatorii prevăzute de lege cu privire la
Vânzătorul produsului.
Pentru a beneficia de această garanţie
oficială, Consumatorul trebuie restituie
produsul defect la Vânzător, prezentându-i
acestuia dovada achiziţionării Produsului, care
trebuie precizeze clar adresa Vânzătorului,
data achiziţionării Produsului cu ştampila şi
semnătura vânzătorului, precum şi precizarea
Produsului sau, în caz contrar, chitanţa
nemodificată, care trebuie precizeze clar
aceleaşi informaţii menţionate mai sus.
Garanţia oficială este valabilă 12
(douăsprezece) luni de la data achiziţionării
Produsului. În această perioadă, Foppa
Pedretti S.p.A. va repara sau înlocui produsul
defect, la discreţia sa exclusivă. Garanţia
oficială este acordată cumpărătorului final
al Produsul (Consumatorului) şi nu exclude,
nici nu limitează drepturile obligatorii ale
Consumatorului prevăzute de lege şi/
sau drepturile pe care le-ar putea avea
Consumatorul în faţa Vânzătorului Produsului.
EXCLUDERI DE LA GARANŢIA OFICIALĂ.
Garanţia oficială este exclusă în caz de
prejudiciu cauzat Produsului din următoarele
motive: dacă produsul este folosit într-un
mod care nu corespunde cu informaţiile din
manualul de utilizare şi din instrucţiunile de
montaj, dacă produsul este izbit sau scăpat din
mână, dacă Produsul este expus la umiditate
sau la căldură sau condiţii meteo extreme
sau la schimbări bruşte ale acestor condiţii,
coroziune, oxidare, modificări sau reparaţii
neautorizate asupra Produsului, reparaţii
folosind piese de schimb neautorizate,
folosire neadecvată, întreţinere neadecvată
sau neefectuată, întreţinere incorectă, ce nu
respectă informaţiile furnizate în manualul de
utilizare şi instrucţiunile de montaj, montajul
incorect, accidentele, stricăciunile cauzate de
alimente sau băuturi, stricăciunile cauzate de
produse chimice, situaţii de forţă majoră.
În orice caz, Foppa Pedretti S.p.A refuză
asumarea oricărei răspunderi cu privire
la prejudiciile cauzate persoanelor sau
proprietăţilor, altele decât Produsul, atunci
când prejudiciul respectiv este cauzat de
nerespectarea instrucţiunilor/recomandărilor/
avertismentelor cuprinse în manual sau în
instrucţiunile de montaj furnizate împreună
cu fiecare Produs pentru a fi consultate
de proprietar/utilizator. (Strict ca exemplu,
în cazul unui landou: „Verificaţi constant
bebeluşul. Asiguraţi-vă că păturile nu acoperă
capul bebeluşului…”).
În plus, Foppa Pedretti S.p.A. refuză asumarea
oricărei răspunderi cu privire la prejudiciile
cauzate persoanelor sau proprietăţilor atunci
când stricarea produselor sale se datorează
unei deteriorări a componentelor Produsului
care sunt supuse uzurii. Toate componentele
Produsului realizate din plastic sunt
considerate a fi componente supuse uzurii.
290

Hulp nodig? Stel uw vraag in het forum

Spelregels

Misbruik melden

Gebruikershandleiding.com neemt misbruik van zijn services uitermate serieus. U kunt hieronder aangeven waarom deze vraag ongepast is. Wij controleren de vraag en zonodig wordt deze verwijderd.

Product:

Bijvoorbeeld antisemitische inhoud, racistische inhoud, of materiaal dat gewelddadige fysieke handelingen tot gevolg kan hebben.

Bijvoorbeeld een creditcardnummer, een persoonlijk identificatienummer, of een geheim adres. E-mailadressen en volledige namen worden niet als privégegevens beschouwd.

Spelregels forum

Om tot zinvolle vragen te komen hanteren wij de volgende spelregels:

Belangrijk! Als er een antwoord wordt gegeven op uw vraag, dan is het voor de gever van het antwoord nuttig om te weten als u er wel (of niet) mee geholpen bent! Wij vragen u dus ook te reageren op een antwoord.

Belangrijk! Antwoorden worden ook per e-mail naar abonnees gestuurd. Laat uw emailadres achter op deze site, zodat u op de hoogte blijft. U krijgt dan ook andere vragen en antwoorden te zien.

Abonneren

Abonneer u voor het ontvangen van emails voor uw Foppapedretti Myo Platinum bij:


U ontvangt een email met instructies om u voor één of beide opties in te schrijven.


Ontvang uw handleiding per email

Vul uw emailadres in en ontvang de handleiding van Foppapedretti Myo Platinum in de taal/talen: Nederlands, Duits, Engels, Frans, Italiaans, Spaans als bijlage per email.

De handleiding is 10,13 mb groot.

 

U ontvangt de handleiding per email binnen enkele minuten. Als u geen email heeft ontvangen, dan heeft u waarschijnlijk een verkeerd emailadres ingevuld of is uw mailbox te vol. Daarnaast kan het zijn dat uw internetprovider een maximum heeft aan de grootte per email. Omdat hier een handleiding wordt meegestuurd, kan het voorkomen dat de email groter is dan toegestaan bij uw provider.

Stel vragen via chat aan uw handleiding

Stel uw vraag over deze PDF

loading

Uw handleiding is per email verstuurd. Controleer uw email

Als u niet binnen een kwartier uw email met handleiding ontvangen heeft, kan het zijn dat u een verkeerd emailadres heeft ingevuld of dat uw emailprovider een maximum grootte per email heeft ingesteld die kleiner is dan de grootte van de handleiding.

Er is een email naar u verstuurd om uw inschrijving definitief te maken.

Controleer uw email en volg de aanwijzingen op om uw inschrijving definitief te maken

U heeft geen emailadres opgegeven

Als u de handleiding per email wilt ontvangen, vul dan een geldig emailadres in.

Uw vraag is op deze pagina toegevoegd

Wilt u een email ontvangen bij een antwoord en/of nieuwe vragen? Vul dan hier uw emailadres in.



Info